aţionalitatea este o proprietate informaţională, este capabilitatea unui sistem dotat cu percepţie, interactivitate dinamică şi lingvistică, de a construi un model structural, procesual şi cauzal al spaţiului în care se află, de a se situa conştient în model şi a îşi identifica, rezolva si valoriza dependenţele de modelul ambiental, prin acţiuni transformante şi evaluante ale acestuia. Considerăm că raţionalitatea este proprie numai omului, însă şi unele animale evoluate comportamental dau dovadă de acţiuni raţionale, adică de gesturi corelate cu mediul şi corelate între ele, care satisfac nevoile individului sau colectivităţii.
Am putea trata raţionalitatea ca mod operant aplicabil unui spaţiu obiectual-procesual, ca ansamblu de proceduri şi strategii configurante prin care un sistem informaţional generează o reprezentare a realităţii în care se află, îşi defineşte propria modalitate, poziţie şi mulţime de relaţii-dependente cu aceasta şi declanşează acţiuni pentru a îşi satisface nevoile funcţionale.
Raţionalitatea noastră se bazează pe simţuri pentru a culege informaţii asupra stării şi evoluţiei realităţii, iar informaţiile primite sunt transformate în aspect realitate, în mulţimea de forme şi evenimente care ne înconjoară. În continuare prin operanzii gestuali şi lingvistici subiectul raţional separă în componente invariante structural şi cinetic, spaţiul fenomenal şi trece la identificare de relaţii între totalitatea componenţilor diferenţiaţi şi exteriorizaţi modal. Funcţia superioară a unui sistem raţional este cautarea şi găsirea unor relaţii structurale şi interactive generalizate între părţile şi evenimentele spaţiului fenomenal care înglobează subiectul.
Această acţiune organizantă relaţional a ambientului, care explicitează forme şi dependenţe stabile între forme şi procese naturale, o definim drept cauzalizare a realităţii, iar mulţimea dependenţelor identificate între stările realului, este numită cauzalitate.
În realitatea cauzalizată, raţionalitatea operantă identifică scopuri-problemă proprii subiecţilor şi utilizează potenţialul interactiv-gestual şi lingvistic colectiv pentru a le rezolva.
n sistem raţional produce schimbări de stare predeterminate în ambient, el poate construi proiecte de modificări specifice ale mediului şi poate declanşa acţiuni progresiv transformante, care aduc ambientul la forma şi funcţia dorită.
Prin raţionalitate, omul actual a atins un nivel foarte înalt de construcţie conceptuală a unei realităţi externe global cauzale, alcătuită din micro, mini şi macro componente corelate cauzal, fiecare cu legile configurante şi procesuale specifice.
Modelele actuale ale universului sunt organizate ştiinţific, prin legi interactive, fundamentale şi derivate, care permit omului raţional să facă predicţii asupra apariţiei de evenimente viitoare şi să ia măsuri de întâmpinare optimă a acestora.
Raţionalitatea ne dăruieşte posibilitatea de a construi unelte din ce în ce mai performante prin intermediul cărora putem produce ample transformări în realitate satisfacindu-ne toate nevoile.
ceeaşi raţionalitate ne ajută şi să construim instrumente de observare şi teorii explicant-predictive, prin care investigăm mai precis şi în profunzime lumea în care suntem şi o întelegem mai bine dinamic-cauzal.