Existenţa: faptul de a fi, de a avea o realitate obiectivă, independent de conştiinţa celui care gândeşte sau percepe această realitate.
Existenţa este un concept fundamental cuprinzând cu dificultate totalitatea determinărilor sale.
Aperceptiv, existenţa este o fenomenalitate dinamică, primară, reprezentarea minimală mijlocită de simţuri. Realitatea nemijlocită a percepţiei intră însă în starea conceptuală a 'existentei' doar prin apariţia limbajul semnificant care permite diferenţierea şi interpretarea precisă a obiectului existent.
Doar conştiinţa face posibilă perceperea reflexivă a existenţei şi a formelor sale, prin raporturi de construcţie şi obiectivare a limbajului desemnând realitatea obiectivă. (Desemnarea existenţei ca fiind un produs al conştiinţei individuale sau al imaginarului este punctul de vedere naiv al solipsismului.)
În timp s-au disociat două ipoteze asupra 'existenţei realităţii', una obiectivista sau materialista, care afirmă o realitate 'existentă autonom' faţă de subiect, şi o ipoteză 'idealistă', a dependenţei realităţii de cel care o percepe şi o reprezintă.
xistenta si fiinta sunt termeni aparent echivalenti. Insa aceasta echivalenta este inselatoare, pentru ca fiinta poate fi exprimata in doua feluri. A spune despre un lucru ca este inseamna a-i postula existenta; a spone ce este el inseamna a-i defini esenta. In consecinta, existenta trimite la fiinta nu ca esenta, ci la fiinta in masura in care aceasta se opune neantului.
De aceea, existenta este din capul locului obiect nu al unei definitii , ci al unei interogatii : a fi sau a nu fi ? sau , inca : de ce existam ?
Problema existentei se naste din constiinta neantului si a mortii.
Pentru om, a exista nu se reduce niciodata la simplul fapt de a fi. De altfel, existena este un termen care califica cel mai adesea viata umana. Pentru ca , contrar lucrurilor naturale, care sunt pur si simplu aici, numai omul exista, adica ia cunostinta de existenta sa, si pune problema sensului acesteia. Tocmai aceasta problema a sensului existentei va fi luata in consideratie de catre filosofia moderna, in masura in care existena depaseste orice logica si pare ireductibila la discurs, de orice natura ar fi aceasta, chiar si filosofica.
